A venit Toamna...

Sunt patru luni de când mă faci să zâmbesc în fiecare zi…

Sunt doi ani de când am venit cu maşina la Bucureşti, cu mintea vraişte, pe o ploaie torenţială, îngheţând cu aerul condiţionat deschis, să dau proba vieţii mele…

Sunt trei ani de când eu şi gărgăriţa mea ne-am împrietenit…

Sunt patru ani de când văd lumea printr-un geam cu dioptrii...

Sunt şase ani de când mi-am ales viitorul stând cu mama pe o bancă în curtea Facultăţii de Drept…

Sunt şapte ani de când nu votez pentru că nu vreau şi nu pentru că nu am voie...

Sunt opt ani de când am abandonat „Cartea de bucate... inventate” (co-autorat cu Laura)...

Sunt 12 ani de când eu şi Laura am făcut maratonul, la pas, într-o zi toridă...

Sunt 19 ani de când tata m-a învăţat să citesc...

Sunt 21 de ani de când mama şi-a tăiat rochia de mireasă pentru a-mi îndeplini dorinţa de a avea de ziua mea o păpuşă-mireasă…

Sunt 24 de ani de când miroseam trandafirii de pe tort (credeam că sunt adevăraţi)...

Sunt 25 de ani de când am respirat prima oară şi totuşi fiecare nouă gură de aer îmi pare că are alt gust…

„Femeile ar trebuie să se hrănească numai cu spermă” spune Anaïs. Scandalizatoarea-inocenta Anaïs, nonconformista-ascultătoarea Anaïs. Şi totuşi ce se ascunde dincolo de aceste cuvinte şocante? Încerc din nou să o descopăr pe Anaïs, prin prisma mea (deşi ţi-am spus atunci când m-ai întrebat, că nu o plac, că nu sunt nimic din ea, că nu sunt nimic ca ea).

Oricât ar fi de frapante aceste cuvinte, eu nu pot să văd decât o metaforă a rolului femeii pe acest pământ – maternitatea. Le citesc şi le recitesc şi nu văd nimic vulgar în ele. Anaïs, cea care şi-a refuzat rolul de mamă închipuie femeia ca pe un izvor nesecat de viaţă. Nimic n-ar trebui să ne fie suficient decât maternitatea, nimic n-ar trebui să ne astâmpere foamea decât împlinirea rolului nostru de purtătoare ale vieţii. Suntem un pocal viu în care se amestecă licori şi magii, celule, ingrediente fantastice de dincolo de lume, proteine şi enzime, senzaţii, poţiuni şi sentimente şi se înfăptuieşte sfânta taină a suflării vieţii peste un amestec de lichide şi ţesuturi.

Încerc s-o reabilitez pe Anaïs? Posibil. Dar cred că deja nu mai e vorba despre ea aici, e vorba de noi toate. E vorba despre ceea ce vrem să vedem şi să înţelegem, as „We don't see things as they are, we see them as we are”.