„Femeile ar trebuie să se hrănească numai cu spermă” spune Anaïs. Scandalizatoarea-inocenta Anaïs, nonconformista-ascultătoarea Anaïs. Şi totuşi ce se ascunde dincolo de aceste cuvinte şocante? Încerc din nou să o descopăr pe Anaïs, prin prisma mea (deşi ţi-am spus atunci când m-ai întrebat, că nu o plac, că nu sunt nimic din ea, că nu sunt nimic ca ea).

Oricât ar fi de frapante aceste cuvinte, eu nu pot să văd decât o metaforă a rolului femeii pe acest pământ – maternitatea. Le citesc şi le recitesc şi nu văd nimic vulgar în ele. Anaïs, cea care şi-a refuzat rolul de mamă închipuie femeia ca pe un izvor nesecat de viaţă. Nimic n-ar trebui să ne fie suficient decât maternitatea, nimic n-ar trebui să ne astâmpere foamea decât împlinirea rolului nostru de purtătoare ale vieţii. Suntem un pocal viu în care se amestecă licori şi magii, celule, ingrediente fantastice de dincolo de lume, proteine şi enzime, senzaţii, poţiuni şi sentimente şi se înfăptuieşte sfânta taină a suflării vieţii peste un amestec de lichide şi ţesuturi.

Încerc s-o reabilitez pe Anaïs? Posibil. Dar cred că deja nu mai e vorba despre ea aici, e vorba de noi toate. E vorba despre ceea ce vrem să vedem şi să înţelegem, as „We don't see things as they are, we see them as we are”.