Iubiri caraghioase - Milan Kundera

Iubirea, în sensul ei pur şi nealterat, nu poate fi caraghioasă, iar Kundera ştie asta. Mă întreb care era titlul original al acestei cărţi şi ce însemna exact în cehă (traduttore, traditore). Ceea ce e într-adevăr caraghios şi Kundera este un maestru în a reliefa asta, este poziţia oamenilor faţă de toate dimensiunile şi circumstanţele acestui uriaş fenomen care încape într-un singur cuvânt „iubire”. Personajele lui Kundera şi atitudinile lor sunt caraghioase tocmai atunci când iubirea lipseşte, dar ele se raportează într-un fel sau altul la ea.

Doctoriţa Frantiska e caraghioasă vorbindu-i tânărului amant, în timp ce fac sex, despre fiul ei.

Alice, fetiţa prostuţă care-şi afirmă credinţa într-un dumnezeu despre care nu ştie nimic, e caraghioasă când îl trădează cu voluptate pe „Dumnezeul Neîmpreunării”, al cărui cult îl practicase cu atâta fanatism.

Flajsman e caraghios cand vrea sa se însoare cu Elisabeta doar pentru că el crede că ea a vrut să se sinucidă din cauza lui.

Doctorul Havel e caraghios când, având o soţie frumoasă, care îl iubeşte atât de mult, are nevoie de confirmarea sa în faţa altor femei.

Dar iubirea nu e caraghioasă, ci absenţa ei şi încercarea de a o înlocui cu nereuşite substitute. De aici se naşte caraghiosul, penibilul, din imposibilitatea de a iubi şi din sforţările stângace de a imita iubirea.