P.S. I love you!

Am... bunul obicei să plâng la filme. Şi la cărţi. Ce să zic, mă emoţionez uşor. Dar de la cap la coadă am plâns la un singur film. Culmea, o comedie. Romantică. P.S. I love you!

Cred că motivul determinant al tristeţii mele este faptul că toate lucrurile pot fi schimbate, îmbunătăţite, remediate, mai puţin moartea. Cu moartea nu te joci! Este implacabilă şi loveşte fără deosebire în noi toţi! Şi are o rezonanţă cumplită în sufletul meu. Orice s-ar întâmpla mă pot întoarce să-ţi spun că îmi pare rău, pot plânge şi poate mă vei ierta, poate nu, dar cel puţin vei şti că regret... Te pot convinge să vii, să te strâng pe furiş încă o dată în braţe, să-ţi fur un sărut. Te pot urmări să-ţi văd zâmbetul sau te pot suna să-ţi ascult răsuflarea. Te pot urî că nu eşti cu mine! Dar după moarte... nimic...

În ziua în care cerul mi te-a luat am plâns şi cerul a plâns şi el cu mine. Ştia că nu e drept, dar altă cale nu exista. Şi sufletul meu s-a fărâmiţat atunci în mii de buncăţele. Mi-a trebuit atâta timp să le adun pe toate, dar chiar aşa, lipit, nu mai era sufletul meu de odinioară, era doar o adunătură de bucăţi lipite haotic cărora le lipsea nucleul ce le ţinea cândva unite.

În ziua în care cerul mi te-a luat, Universul a încetat să mai existe pentru mine. Oameni, lucruri, nimic nu mai exista, nimic nu mai conta. Erai doar tu, imaginea ta idilică ridicată la rang de zeu. În absenţa ta ţi-am construit o statuie pe care nimeni, nimeni nu putea să ţi-o dărâme sau să ţi-o conteste, nici măcar amintirile certurilor noastre şi ale greşelilor tale trecute care mă răniseră de fiecare dată atât de tare.

În ziua în care cerul mi te-a luat, mi-a luat şi sufletul meu. A lăsat aici, pe pământ doar o bucată de carne ambulantă care tremura sub apăsare amintirii tale dureroase, care refuza să mănânce sau să doarmă, care tânjea după atingerea ta stinsă.

În ziua în care cerul mi te-a luat, am înţeles că nu pot trăi fără tine. Că oricât de mult mi-aş fi dorit despărţirea, oricât de mult m-ar fi chinuit discuţiile noastre nesfârşite, lovitura prezentului e mai puternică decât orice şi mă mănâncă de ultimele fărâme de viaţă, până când o să trec dincolo, lângă tine, să ne continuăm discuţiile fără de care nu putem trăi niciunul dintre noi.