Amintiri si povestiri mai deocheate - Neagu Djuvara

Suntem înnebuniţi după autenticitate. O căutăm cu disperare în orice. Rodul imaginaţiei nu ne mai satisface dorinţele, vrem ceva cu iz real. Şi pentru că piaţa cere, vine şi oferta: de la jurnale şi biografii, la filme inspirate din realitate şi până la reality-show-uri, toate vin în întâmpinarea nevoii noastre de ficţiune-reală.
Şi eu, iată-mă cumpărând amintirile lui Neagu Djuvara în speranţa de a-l descoperi mai mult pe omul Neagu Djuvara, pe moş Neagu (cum se autointitulează), în căutarea disperată după autenticitate. O cărticică ilustrată pe care o citeşti numaidecât. Aş fi isprăvit-o în mai puţin de o oră dacă nu mă împiedica „opritorul” meu, acel filtru estetic care mă împiedică să citesc pe nerăsuflate, care mă opreşte din citit şi mă obligă să simt. Şi am simţit! De toate!
Pe manuscrisul în care stăteau cuminţele (sau mai deocheate) povestirile, autorul a scris cu roşu „Pentru după moartea mea”. Ce poate fi mai tentat decât asta pentru un cititor (=cumpărător) şi deci pentru un director de editură (care trebuie să vândă – disperarea asta de a vinde nu are principii, nici morală!)? Şi iată povestirile publicate înainte de vreme!
Până la urmă s-a dovedit că povestirile mai fuseseră publicate o dată, rând pe rând, în revista Plai cu boi. Şi că de fapt, în esenţa lor, nu erau chiar atât de minunate încât să-ţi taie răsuflarea. Poate dacă nu erau ale lui Neagu Djuvara şi chiar menit postume, nu s-ar fi publicat/cumpărat/citit deloc. Poate…Eh, fără niciun fel de poate că, ele există şi eu le-am citit şi opritorul meu mi-a spus să simt.