Despre filosofie? Nu! Despre oameni. Care greşesc, care râd, care iartă, care se îndrăgostesc. Vechea poveste, alte măşti, aceeaşi piesă, alte voci, aceeaşi gamă...
Până când el uită să mai spună "Te iubesc!" şi ea uită să-l mai creadă, până când el uită să o ia de mână şi ea uită să-l mai sărute la plecare, până când el uită să mai vorbească şi ea uită să mai tacă, până când el uită să se-ntoarcă acasă şi ea uită să-l mai ierte, până când el uită să o mai respecte şi ea uită să-l mai înţeleagă.
Până când el uită că e EA şi ea uită că e EL şi fiecare îşi caută o altă cărare uşurat de povara atâtor certuri şi reproşuri.
Până când nu îşi găsesc perechea la care visau.
Până când fiecare se îneacă de singurătate căutându-l pe celălalt în fiecare relaţie.
Până când îşi dau seama că se vreau înapoi şi visează că totul va fi ca la început.
Până când află că nimic nu mai poate fi ca la început, că nimic nu va şterge atingerile altcuiva şi nici lacrimile care au curs, că după despărţire nu au învăţat cum să fie altfel şi nici nu au uitat nimic din ce şi-au spus la plecare.
Până când trecutul vine ca o avalanşă ce îi îngroapă pe amândoi.
Până când moartea ne va despărţi...
Până când el uită să mai spună "Te iubesc!" şi ea uită să-l mai creadă, până când el uită să o ia de mână şi ea uită să-l mai sărute la plecare, până când el uită să mai vorbească şi ea uită să mai tacă, până când el uită să se-ntoarcă acasă şi ea uită să-l mai ierte, până când el uită să o mai respecte şi ea uită să-l mai înţeleagă.
Până când el uită că e EA şi ea uită că e EL şi fiecare îşi caută o altă cărare uşurat de povara atâtor certuri şi reproşuri.
Până când nu îşi găsesc perechea la care visau.
Până când fiecare se îneacă de singurătate căutându-l pe celălalt în fiecare relaţie.
Până când îşi dau seama că se vreau înapoi şi visează că totul va fi ca la început.
Până când află că nimic nu mai poate fi ca la început, că nimic nu va şterge atingerile altcuiva şi nici lacrimile care au curs, că după despărţire nu au învăţat cum să fie altfel şi nici nu au uitat nimic din ce şi-au spus la plecare.
Până când trecutul vine ca o avalanşă ce îi îngroapă pe amândoi.
Până când moartea ne va despărţi...
12 comments:
1. A trecut ceva timp de la ultima ta aparitie mediatica. E binevenit un semn de viata de la tine chiar si asa emo cum e el.
2. Se mai si plictisesc oamenii. Am mai zis eu tot la tine pe blog...o relatie lunga e ca si cum ai manca acelasi fel de mancare in fiecare zi. Unii se prind dupa ceva vreme si incep sa strambe din nas, fac mofturi.
3. M-am plicitsit de fifa, nu mai simt nici o bucurie sa joc.
4. NICI O IUBIRE NU TINE CAT O VIATA. Sunt unii care se dau pe fata si se cearta si se despart. Altii se ghemuiesc in ei si o ard asa chiar daca in fapt si lor li s-a luat. Sau se mai poate ca pur si simplu sa continue sa se inteleaga bine ceea ce e altceva decat iubirea. Aia care zic ca dupa 50 de ani de casnicie se iubesc se prefac al dracului de bine: de fapt se inteleg bine si manifesta toleranta indelungata unul fata de altul. Dar tot se stinge sentimentul (stricto-sensu) pana la urma pac-pac...
Mi-a placut articolul tau. E unul dintre cele mai reusite posturi!
Atat de adevarat...
O singura precizare :): in loc de "dupa despartire nu au invatat sa fie altfel" eu as fi spus " nu au invatat sa fie ca la inceput". Nu dezvolt ideea pt ca o cunosti (amnezie totala).
foarte bine mi se potriveste acest articol si cand stau si ma uit in cutiuta cu amintiri cel mai tare ma doare uitarea
Lipsesc si eu putin si uite ce dezordine gasesc...pffffff ce cuib:)))))
FONDUL articolului nu e cine stie ce spectacol, normal ca dupa niste ani dragostea se pleosteste. Pe pricipiul asta hai sa ne tanguim ca e urat afara si ploua...pai asa face clima la noi in Romanika la interval de cateva luni. Asa si la oamenii...cat sa dureze iubirea? Ma refer la sentimentul ala care va zbuciuma si nu la faputl ca o arzi cu unul/una niste ani/zeci de ani dezvoltamd toleranta si obisnuindu-te cu persoana respectiva. Tine si ea acolo o perioada si dupa aia tragi obloanele. Cat despre ultima fraza asta e si ideea ca nu moartea te desparte ci ti se ia mult mai repede...moartea te desparte doar daca faci vreo boala incurabila si te prapadesti de mic=))))))))
Ultima fraza e singura scrisa la persoana intai fata de restul articolului care e scris la pers a treia singular. Ceea ce inseamna ca tu, Iulia, ti-o insusesti in totalitate si in plus dai o aroganta, adica tu n-o sa ajungi ca toti amarastenii de ale caror iubiri se alege praful...pac-pac ma-intelegi?
FORMA articolului nu e nici ea o surpriza...din punct de vedere literar e foarte frumos scris dar ne-am obisnuit asa de cand e blogul Iuliei pe fata pamantului:P
Iulica, tu vezi ca scrii mai mult decat Ghitza?
Pentru Vladimir:
Pai d-asta mi-a si zis lumea sa-mi fac blog ca as avea ce debita. Numai ca nu mereu am chef sa scriu atata, asa ca parazitez pe unde pot si scriu cand am eu chef, un blog al meu ar cere nitica diligenta...greeeeu cu ursu grizli, greeeeu cu becali:P
Frumos articol tine-o tot asa
In definitiv, noroc cu blogul asta! Asa mai aflam si despre Iulica cate ceva...
frumos spus;) bv!
Ai dreptate...dar asta pentru ca ne formam sabloane si nu mai putem scapa de ele nicicand, nicicum...
Cel ce nu merge singur(niciodata)... de unde stii tu cum e dupa 50 de ani?
O relatie, daca o lasi sa curga va merge mereu in jos, parca trasa de o forta gravitationala. Daca nu bagi umarul la treaba ajunge la inevitabilul prezentat de tine.
"Despre filosofie? Nu! Despre mine." Asa trebuia sa inceapa Eva. Ea se regaseste in tot articolul. Sa-ti spun ceva, Eva: Daca te chinui la o relatie, si nu este unde ai vrea tu sa fie nu pierzi; pierzi doar in momentul in care nu te mai chinui.
Post a Comment