Oamenii si egalitatea lor precară

Sunt oameni care scriu istorie, oameni care schimbă lumea şi oameni care eşuează. Toţi cu două mâini, două picioare şi un cap pe umeri, toţi născuţi la fel, toţi egali şi totuşi la sfârşit, când se trage linie, unii au cucerit lumea, iar pe alţii lumea i-a pierdut. Ce face diferenţa?

Munca, efortul investit? Cunosc oameni care au muncit zile, nopţi, luni, ani, au muncit din greu şi la sfârşit au pierdut în faţa unui handsfree rudimentar al cărui fir ieşea din ureche, dar nu a fost nimeni acolo să îl vadă.

Determinarea, ambiţia nemăsurată? Ăsta e motorul care te împinge să cucereşti lumea? Nu ştiu, dar ştiu că e izvorul celor mai mari frustrări atunci când mijloacele sunt inferioare aspiraţiilor, atunci când dai din mâini, când lupţi, când te sforţezi din toate încheieturile şi nu reuşeşti să te mişti măcar un pas. Şi ambiţia mai e izvor nesecat de invidii si parvenire. Nimic nu-i satură pe oamenii ăştia care din ce au, vor tot mai mult. Prinşi la ananghie se dezic de tot, renunţă la tot, promit orice, doar ca să reuşească şi după ce se văd cu sacii în căruţă uită de ceea ce au promis şi vor tot mai mult. Drumul până în vârf calcă pe cadavre?

Şansa? Asta e scuza celor care au eşuat. "Dacă eram şi eu acolo, făceam şi eu ce-a făcut ăla". Dar n-ai fost pentru că n-ai fost în stare să ajungi acolo. Şi în plus Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă, norocul singur nu va reuşi nicicând să te ridice din noroi direct pe culme.

Si atunci spuneţi-mi voi, ce face diferenţa? De ce unii poartă coroane, iar alţii şterg pantofii? De ce unii dau ordine şi alţii execută? De ce unii umilesc, iar alţii sunt umiliţi? De ce unii sunt în cărţi, iar alţii nici în viaţă?

Avem targeturi diferite? Mult timp am trăit cu ideea că suma darurilor providenţiale este constantă şi se socoteşte abia la sfârşit, când, pentru fiecare om în parte se compensează cele bune cu cele rele, iar rezultatul e unul fix, invariabil pentru toţi. Viziune social(ist)ă şi echitabilă. Râvnita egalitate absolută. Şi totuşi Biblia ne spune altceva. Da, toţi suntem fiii Lui Dumnezeu, pe toţi ne iubeşte deopotrivă, dar nu toţi primim 10 talanţi. Unii primim 5, iar alţii doar unul, important e ca la sfârşit să-i înmulţim pe ăia primiţi (mulţi sau puţini), cât de mult se poate. Evaluarea finală nu e una absolută. Cei mult dăruiţi să se ferească, fiindcă din tot ce aduc se va scădea ce au primit (sau se va împărţi la ce au primit, ca să fim riguros exacţi). Oare?